O rocă pe jumătate topită care a fost descoperită în orașul Uppsala, din Suedia, face parte dintr-un meteorit feros care a căzut acolo în luna noiembrie 2020.
Meteoritul este de mărimea unei pâini și cântărește aproape 14 kilograme, potrivit Muzeului de Istorie Naturală din Suedia. A făcut cândva parte dintr-o rocă spațială mai mare, care cântărea cel mai probabil peste 9 tone și care a creat o minge de foc dramatică deasupra orașului la data de 7 noiembrie 2020.
După impact, oamenii de știință de la Muzeul de Istorie Naturală din Suedia au calculat unde ar fi putut ateriza roca și au descoperit mici fragmente din meteoritul feros în apropiere de satul Ådalen. Fragmentele aveau o lungime de doar 3 milimetri, însă investigațiile au mai dus la descoperirea unui copac care a fost cu siguranță lovit de ceva greoi.
Andreas Forsberg și Anders Zetterqvist, geologi din Stockholm, s-au întors la locul de aterizare și au descoperit o bucată mult mai mare, fiind cel mai probabil cea care a lovit copacul. Bucata era la o distanță de 70 de metri de restul fragmentelor, fiind parțial acoperită de licheni. O latură a fost turtită și crăpată, probabil în timp coliziunii, iar meteoritul este acoperit cu depresiuni circulare. Acestea sunt comune în rândul meteoriților bogați în fier și se formează atunci când roca spațială se topește în timpul trecerii prin atmosfera planetei.
„Este primul exemplu clar al unui meteorit feros căzut recent în țara noastră”, a declarat Dan Holtstam, curator al Muzeului de Istorie Naturală.
De asemenea, aceasta este prima oară când fragmente de meteorit asociate cu o minge de foc vizibilă sunt recuperate în Suedia în ultimii 66 de ani, potrivit Live Science.
Meteoriții feroși sunt al doilea cel mai comun tip de meteorit care aterizează pe Pământ, după meteoriții pietroși. Aceștia provin din miezul planetelor și asteroizilor, ceea ce înseamnă că dețin indicii despre formarea Sistemului Solar. Cercetătorii au descoperit în trecut că unii meteoriți feroși găzduiesc minerale care nu au mai fost văzute pe Terra. Alte tipuri de meteoriți conțin compuși organici complecși, sugerând modul în care „cărămizile vieții” au ajuns pe planeta noastră.
Un meteorit în flăcări a fost surprins de Agenţia Naţională de Ştiinţă din Australia
Un meteorit antic sugerează că apa ar fi existat pe Marte înainte ca viața să apară pe Pământ
Un meteorit care s-a prăbușit în America în 2018 prezenta urme de molecule organice